marți, 25 februarie 2025

5 lucruri de schimbat în şcoala din România

 - şi care nu implică resurse materiale. 

1.      Să devenim mai conştienţi de gândirea noastră

Comportamentele noastre, atitudinea noastră, felul în care gândim despre noi înşine sau despre alţi oameni derivă din gândirea noastră. Practica reconsiderării modelelor mentale ne ajută să facem schimbări asupra modului nostru de gândire, schimbări care vor influenţa pozitiv sau negativ dezvoltarea noastră personală sau profesională.

În vederea îmbunătăţirii modului în care se desfăşoară activitatea în şcoală, dar şi pentru a ieşi din zona de resemnare şi pasivitate, avem nevoie de modele noi care ne sunt mai favorabile. Pentru a deveni mai conştienţi de modul nostru de gândire putem apela, după cum sugerează Peter Senge, la reflecţie şi informare. În plus, câteva modele noi care pot favoriza schimbarea în şcoală pot fi legate de încurajarea muncii în echipă, a comunicării transparente, apelarea la gândirea sistemică şi folosirea unui feedback constructiv. Aceste aspecte pot fi implementate pe direcţia: director - profesor - clasă.

2.      Directorul - omul care sfinţeşte locul

Directorul şcolii trebuie să conştientizeze rolul important pe care îl deţine, să aibă iniţiativă, să producă schimbarea în şcoală, să îşi asume un management participativ, cooperant, modern şi autentic. Managementul participativ se referă la implicarea şi consultarea profesorilor, a părinţilor şi a elevilor în luarea deciziilor privind viaţa şcolii. Directorul trebuie să stabilească o viziune a şcolii pe care să o împărăşească tuturor. Profesorilor trebuie să le ofere responsabilităţi clare şi sprijin oricând aceştia au nevoie, iar elevii trebuie să simtă că fac parte dintr-o comunitate şi un mediu plăcut, care le oferă sprijin. 

Directorul școlar reprezintă al doilea cel mai important factor la nivelul școlii, care are un impact indirect asupra învățării elevilor în clasă, prin influența lui asupra profesorilor,

3.      Relaţia profesor-elev

Dintre toți factorii care îi afectează pe elevi în școli, relaţia profesor-elev are cel mai mare impact. Rezultatele PISA 2022 arată că elevii care au profesori care îi susțin, pe care îi simt aproape, care arată că le pasă, au avut rezultate mai bune la şcoală.

Îmbunătăţirea calității predării creşte performanţa elevilor. Deci, în timpul predării, profesorii trebuie să aibă în vedere patru priorități:
1. Să înțeleagă conținutul pe care îl predau și cum este acesta învățat de către elevi;
2. Să creeze un mediu prietenos pentru învățare;
3. Să gestioneze clasa pentru a crește oportunitățile de învățare;
4. Să prezinte conținut, activități și interacțiuni care activează gândirea elevilor.

Este necesar ca profesorii să se concenteze pe formarea de competenţe deoarece cunoaşterea presupune nu doar a avea un depozit de cunoştinţe, ci şi capacitatea de a face ceva cu aceste informaţii.

4.       Implicarea părinţilor

Conform PISA 2022, în şcolile în care părinţii au discutat, din proprie iniţiativa, despre progresul copilului lor cu un profesor, elevii au înregistrat o creştere a performaţei la şcoală.

Şcolile au potenţialul de a fi puncte de sprijin ale învăţării în cadrul comunităţilor, deci ele pot contribui şi la informarea şi formarea părinţilor, pentru ca aceştia să devină participanţi activi care sprijină munca profesorilor.

5.      Dezvoltarea unei mentalităţi de creştere

Este nevoie să încurajăm elevii să gândească măreţ, să ştie că pot reuşi în activităţile lor, potrivite vârstei. Crearea unui mediu cu sarcini instructive și practici care favorizează o mentalitate de creștere contribuie la modelarea convingerilor, valorilor și comportamentelor elevilor.

Pentru a schimba mentalitatea, Dweck & Yeager propun predarea de informații științifice despre creier și maleabilitatea acestuia: creierul este alcătuit din rețele de neuroni, iar aceste rețele devin mai puternice și eficiente atunci când oamenii învață informaţii noi și provocatoare. În acest fel, devine simplu de înţeles, chiar şi pentru un elev din clasele primare, că inteligenţa nu este un factor cu care ne naştem, ci pe care îl dezvoltăm pe parcursul vieţii.


Bibliografie:

CEAE. (2023, January 31). Profesorul Lucian Ciolan: Viața cotidiană ar trebui să influențeze designul experiențelor de învățare. Învățarea științei nu este doar o chestiune abstractă. Centrul de Evaluare si Analize Educationale. Retrieved January 21, 2024, from https://ceae.ro/profesorul-lucian-ciolan/

Coe, R., Rauch, C.J., Kime, S., & Singleton, D. (2020). Great Teaching Toolkit Evidence Review. Cambridge Assessment International Education. Retrieved January 21, 2024, from https://www.cambridgeinternational.org/Images/584543-great-teaching-toolkit-evidence-review.pdf

Dweck, C. S., & Yeager, D. S. (2019). Mindsets: A View From Two Eras. Sage Journals. Retrieved January 21, 2024, from https://doi.org/10.1177/1745691618804166

EduPedu. (2023, December 8). PISA 2022 - fața necosmetizată a școlii. YouTube. Retrieved January 21, 2024, from https://www.youtube.com/watch?v=0nRy9Hkx5jM

Keen, E., & Tîrcă, A. (2020). Democratising your school - a practical guide for headteachers. CSIR |. Retrieved January 21, 2024, from http://playpen.meraka.csir.co.za/~acdc/education/Dr_Anvind_Gupa/Learners_Library_7_March_2007/Resources/books/demoschools.pdf

OECD. (2023). PISA 2022 Results (Volume II) Learning During – and From – Disruption. OECD. Retrieved January 21, 2024, from https://www.oecd-ilibrary.org/education/pisa-2022-results-volume-ii_a97db61c-en

OECD. (2023). PISA 2022 Results (Volume I) The State of Learning and Equity in Education. OECD. Retrieved January 21, 2024, from https://www.oecd-ilibrary.org/education/pisa-2022-results-volume-i_53f23881-en

Manea, A.D. (2020). Managementul organizației școlare. Implicații ale managementului democratic-participativ. Studiu de caz. Ed. aII-a, Eikon, Cluj-Napoca

Radinger, T. (2014). School Leader Appraisal — A Tool to Strengthen School Leaders' Pedagogical Leadership and Skills for Teacher Management? Wiley. Retrieved January 21, 2024, from https://doi.org/10.1111/ejed.12085

Senge, P., Cambron-McCabe, N., Lucas, T., Smith, B., Dutton, J., & Kleiner, A. (2016). Şcoli care învaţă: a cincea disciplină aplicată în educaţie. Trei.

Thomas, H., Lorange, P., & Sheth, J. (2013). Enhancing dynamic capabilities in the business school: Improving leadership capabilities in curricula and management. In The Business School in the Twenty-First Century: Emergent Challenges and New Business Models (pp. 240-266). Cambridge: Cambridge University Press. doi:10.1017/CBO9781139012119.008   

Tîrcă A., Rădulescu E., (2002). Școala și comunitate: ghid pentru profesori, editura Humanitas Educaţional

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Şcoli care învaţă

  Recenzie după cartea Şcoli care învaţă, de Peter Senge L-am întâlnit pe Peter Senge în 2024, la conferinţa Dare to Learn. În timpul de din...